Prezentare comuna

Categorie: Comuna Bucu Publicat: Sâmbătă, 01 Ianuarie 2011

Istorie

Localitatea Bucu are un trecut atestat cu aproape 5 secole în urmă, dar urmele arheologice arată existenţa unei aşezări încă din perioada veche. Astfel descoperirile arheologice au pus în evidenţă existenţa unor aşezări de tip hallstattian (sec. X-VIII î. Chr.), getic (Latene, sec. IV-III î.Chr.), apoi străromânească de la începuturile Evului Mediu (sfârşitul sec. XVI). Întâia sa menţiune apare într-un hrisov al voievodului Mihnea al III-lea Turcitul, la 20 martie 1580, când i se întărea vornicului Dragomir Bucul cu tot hotarul.

Satul a apărut în acest an ca un sat de colonişti liberi, proveniţi din moşnenii eliberaţi din robia tătarilor şi folosiţi ca mâna de lucru pe moşia, proaspăt desţelenită a lui Dragomir, fost Biv-vel vornic.

Numele aşezării şi al moşiei era dat după un strămoş cu acest nume sau probabil provine de la cuvântul vechi ce definea pleava rămasă după vânturarea seminţelor de cânepă. După alţi istorici , adevărata atestare documentară este considerată un hrisov emis de domnitorul Petru Cercel în 1583, prin care dă un loc de "ohabă" gelepului Necula în satul Bucu Vechiu. Documentul este citat de Nicolae Iorga şi face referiri şi la alte localităţi din acelaşi areal.

Moşie cu aşezare de moşneni, Bucu cuprindea două părţi, aşa cum arăta hrisoavele din jurul anului 1600, anume Bucul de Sus şi Bucul de Jos, după cum erau aşezate faţă de râu. Dintre moşnenii amintiţi în hrisoave ca stăpânind acolo în vremea lui Mihai Viteazul, cel mai de seamă era un Vladul în legătură cu care o parte a moşiei era chiar amintită cu numele de Bucul lui Vladul. La anii 1619 - 1629, hrisoavele amintesc un alt moşnean stăpânitor în Bucu, anume Nedelco, moştenitor al ocinei neamului lui Vladul. Până la 1650 , cel mai de seamă stăpânitor în părţile Bucului e amintit Oprea ot Bucu, căpitan, apoi agă al Ţării Româneşti în vremea voievodului Matei Basarab. De la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi până la 1863, moşia Bucu zisă Mătăseşti de la creşterea intensă a viermilor de mătase, s-a aflat în proprietatea mănăstirii Cotroceni. Pe la anul 1900 cei mai de seamă proprietari de la Bucu şi la Sărăţenii de Jos erau Niţă Grigore Orzea, Elena Cachi şi urmaşii colonelului Grigore Dimitrescu. Bucu devine comună după organizarea din anul 1863. În anul 1882, comuna Bucu era mult mai întinsă şi cuprindea: Bucu, Căşeria, Stăncuţa , Capul Moşiei şi Sărăţenii de Jos. În anul 1905, aparţine de plasa Ţăndărei şi cuprinde satele: Bucu, Sărăţenii de Jos şi Gheorghe Lazăr pentru ca în perioada interbelică comuna să aibă doar satul omonim.

În anul 1983 s-a consemnat împlinirea a 400 de ani de atestare documentară.